Școlile se redeschid din 8 februarie, în funcție de incidența COVID din fiecare localitate

Școlile se redeschid începând din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de Covid din fiecare localitate, a anunțat președintele Klaus Iohannis, în urma unei ședințe avute la Cotroceni,

la care au mai participat premierul, ministrul Sănătății și cel al Educației, informează Mediafax. „Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident că trebuie să respectăm situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii și pentru dascăli”, a spus președintele Iohannis.

„În localitățile în care sunt puține cazuri de Covid, așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, la grădiniță, și ciclu primar, și gimnaziul și liceul. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a opta fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc pentru examen, iar din liceu merg tinerii din clasa a 12-a care se pregătesc de Bacalaureat. În localitățile unde sunt destul de multe cazuri, scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasale I-IV la școală, restul făcând școala online. Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural, toată lumea stă acasă”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment