Un nou ghid destinat profesioniștilor contabili, lansat de CECCAR: „Expertul contabil – Facilități, oportunități și bune practici pentru continuarea activității profesionale în contextul crizei de coronavirus”


Conștienți de rolul nostru de consilieri de încredere ai antreprenorilor, noi, profesioniștii contabili membri ai CECCAR, suntem în prima linie în lupta cu efectele economice ale coronavirusului, pentru identificarea soluțiilor de refacere rapidă a clienților noștri.

Înainte de toate, însă trebuie să avem grijă de propria noastră afacere pentru a putea îndeplini acest rol. În acest scop, CECCAR vine în sprijinul membrilor săi prin elaborarea ghidului Expertul contabil – Facilități, oportunități și bune practici pentru continuarea activității profesionale în contextul crizei de coronavirus.

Scopul acestui ghid este de a veni cu câteva soluții pentru profesioniștii contabili prin care să prezentăm facilități, oportunități și bune practici de gestionare a activității noastre profesionale în această perioadă dificilă generată de pandemia de COVID-19.

Informații utile despre mediul economic în contextul pandemiei de coronavirus găsiți și pe pagina dedicată – www.covid-19.ceccar.ro!