Formularul pentru raportarea aranjamentelor transfrontaliere, publicat în Monitorul Oficial


În Monitorul Oficial a fost publicat luni, 18 mai a.c., Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.029/2020, prin care se aprobă Formularul utilizat de intermediarii sau contribuabilii relevanți, după caz, în vederea raportării informațiilor cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării.

Actul normativ are în vedere aplicarea unitară a dispozițiilor Codului de procedură fiscală ce transpun în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2018/822 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării (DAC6).

Așa cum am informat anterior, contextul apariției DAC6 face referire la modul în care statele membre întâmpină dificultăți în a-și proteja bazele fiscale naționale împotriva eroziunii, pe măsură ce aranjamentele transfrontaliere au evoluat și profită deseori de mobilitatea sporită atât a capitalului, cât și a persoanelor în cadrul pieței interne. Aceste modalități constau de obicei în scheme, dezvoltate la nivelul mai multor jurisdicții și care permit transferarea profiturilor impozabile către regimuri fiscale mai favorabile sau au efectul de a reduce cuantumul global al impozitelor care trebuie plătite de contribuabil. Ca urmare, statele membre se confruntă deseori cu reduceri considerabile ale veniturilor lor fiscale, ceea ce determină dificultăți în implementarea/finanțarea unor politici publice necesare. Având în vedere nevoia autorităților fiscale ale statelor membre de a obține informații cuprinzătoare și relevante cu privire la schemele de planificare fiscală agresive, DAC6 prevede realizarea schimbului automat de informații între statele membre, cuprinzând detalierea aranjamentelor transfrontaliere raportabile.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.