Cadrul general de raportare integrată al IIRC, în curs de revizuire prin consultare publică

Consiliul Internațional pentru Raportare Integrată (IIRC) revizuiește Cadrul general de raportare integrată <RI>. De la lansarea Cadrului general <RI>, în 2013, IIRC s-a concentrat pe promovarea adoptării acestuia la nivel global însă, astăzi, este momentul ca raportarea integrată și gândirea integrată să devină norma în practica generală de afaceri.

Mai mult, importanța gândirii integrate a fost și mai mult evidențiată de pandemia globală actuală. Măsuri urgente sunt încă necesare pentru a înțelege mai bine dinamica creării valorii, prezervării sau erodării acesteia precum și a modalității prin care alocarea capitalului și comportamentul corporativ pot fi aliniate unor obiective mai vaste ale stabilității financiare și dezvoltării durabile.

Consiliul Internațional pentru Raportare Integrată (IIRC) este o coaliție globală formată din organisme de reglementare, investitori, companii, normalizatori de standarde, profesia contabilă, mediul academic și ONG-uri. Împreună, cu toții, împărtășesc aceeași viziune conform căreia comunicarea despre crearea valorii, prezervarea sau eroziunea acesteia reprezintă următorul pas în evoluția raportării corporative.

Această consultare urmărește să obțină opiniile părților interesate pe Documentul consultativ cu propunerile de revizuire ale Cadrului general <RI>. Pentru o mai bună înțelegere a propunerilor de modificări precum și cum este structurat Cadrul, vă rugăm să consultați și Documentul de însoțire elaborat de IIRC în acest scop.

Pentru cristalizarea punctului de vedere pe care CECCAR urmează să îl înainteze Consiliului Internațional pentru Raportare Integrată, vă rugăm să studiați textul și să ne transmiteți feedbackul dumneavoastră pe adresa de e-mail legislatie@ceccaro.ro până luni, 10 august, ora 16.00.

(Copyright foto: integratedreporting.org)