Noul model al formularului „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” utilizat în activitatea de control a inspectorilor antifraudă, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 722/2021 al ANAF pentru modificarea OPANAF nr. 3.494/2013 privind aprobarea modelului și conținutului formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor“, cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7,

destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 607 din 18 iunie 2021.

Promovarea noului ordin are la bază faptul că, prin OUG nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost desființată funcția specifică de inspector antifraudă și a fost reglementată funcția generală de inspector. În acest context, în cuprinsul formularului amintit, sintagma inspector antifraudă a fost înlocuită cu  sintagma inspector.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)