136 de state au ajuns la un acord privind un nou cadru general pentru impozitarea corporativă internațională
Vineri, 8 octombrie, 136 de state din cele 140 membre ale Cadrului incluziv OECD/G20 (IF) privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS) au ajuns la un acord
final referitor la un nou cadru general pentru reforma fiscală internațională. În cele din urmă, toate statele UE membre ale Cadrului incluziv s-au alăturat acordului. Irlanda și Estonia s-au alăturat joi, 7 octombrie, iar Ungaria și-a anunțat decizia vineri, 8 octombrie. Kenya, Nigeria, Pakistan și Sri Lanka nu s-au alăturat încă acordului. Acesta actualizează Declarația din iulie semnată de 134 de state, iar în cadrul Anexei conține un Plan detaliat de implementare pentru a asigura o implementare eficientă începând cu 2023 a soluției pe doi piloni. Valoarea profitului rezidual care urma să fie alocat jurisdicțiilor în baza Pilonului I a rămas un subiect deschis pentru dezbatere în iulie, fiind convenită acum la procentul de 25%. Și rata impozitării minime în baza Pilonului II a fost stabilită la 15%, în vreme ce în iulie discuțiile se purtau în jurul unui nivel de „cel puțin 15%”. Se preconizează că acordul va fi susținut de miniștrii de finanțe G20 în cadrul întâlnirii de pe 13 octombrie de la Washington, înainte de aprobarea finală a liderilor G20 de la Roma programată pentru sfârșitul lunii.
„Pandora Papers”: noi dezvăluiri privind evitarea obligațiilor fiscale
Duminică, 3 octombrie, investigația „Pandora Papers” condusă de Consorțiul internațional pentru jurnalism de investigație (ICIJ) a dezvăluit peste 29.000 de companii offshore și a indicat activități de evaziune fiscală întreprinse de mii de persoane, inclusiv numeroși lideri politici precum prim-ministrul ceh, Andrej Babiš, președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, și ministrul de finanțe olandez, Wopke Hoekstra. Investigația „Pandora Papers”, bazată pe 11,9 milioane de evidențe provenind de la 14 surse care furnizează servicii în cel puțin 38 de jurisdicții, este mai amplă decât investigațiile „Panama Papers” din 2016 și „Paradise Papers” din 2017. Miercuri, 6 octombrie, europarlamentarii au susținut în plenul Parlamentului European o dezbatere referitoare la acest nou scandal. În cadrul dezbaterii, comisarul european pentru impozitare Paolo Gentiloni a declarat că CE pregătește noi inițiative, inclusiv o propunere legislativă înainte de sfârșitul anului pentru a trata utilizarea abuzivă a companiilor paravan, precum și o inițiativă referitoare la publicarea ratelor de impozitare reale plătite de multinaționale. Europarlamentarii și-au arătat indignarea față de acest nou scandal, exprimându-și regretul că cei care ar trebui să lupte împotriva evitării obligațiilor fiscale sunt, în prea multe cazuri, ei înșiși vinovați de aceste practici.
UE actualizează lista neagră a paradisurilor fiscale
Consiliul ECOFIN a decis marți, 5 octombrie, să elimine oficial Anguilla, Dominica și Seychelles de pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante pe chestiuni de fiscalitate. Samoa Americană, Fiji, Guam, Oman, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane și Vanuatu vor rămâne pe lista neagră. Această revizuire suplimentară a liste negre a UE în mijlocul scandalului „Pandora Papers” a declanșat un amplu val de critici. Deși Turcia nu a îndeplinit toate dispozițiile stabilite de Consiliul ECOFIN în februarie anul acesta, ea rămâne pe lista gri a jurisdicțiilor cu riscuri fiscale, dar care s-au angajat să ia măsuri corective. Austria, Cipru, Danemarca și Grecia au transmis prin intermediul unei declarații că vor accepta această decizie pentru a nu sabota actualizarea listei, dar așteaptă progrese rapide și vizibile din partea Turciei.
Apel pentru rescrierea Codului de conduită european în domeniul impozitării întreprinderilor
În timpul ședinței plenare a Parlamentul European de joi, 7 octombrie, s-a adoptat cu 506 voturi pentru, 81 împotrivă și 99 de abțineri, un raport întocmit de eurodeputata Aurore Lalucq (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Franța) reprezentând un apel la o reformă integrală a Codului de conduită european în domeniul impozitării întreprinderilor, un instrument utilizat pentru a trata competiția dăunătoare din domeniul fiscal. Aurore Lalucq susține că este urgent ca domeniul de aplicare, criteriile și guvernanța Codului de conduită să fie revizuite. De asemenea, raportul proiectează un plan detaliat pentru elaborarea unui „Cadru privind angajamentele fiscale agresive și ratele reduse de impozitare” (FATAL) care, în cele din urmă, să înlocuiască actualul Cod de conduită.
Curtea Europeană de Justiție decide asupra speței fiscale din Spania
Curtea Europeană de Justiție (ECJ) a hotărât miercuri, 6 octombrie, că CE a declarat în mod justificat că regimul spaniol care acorda scutiri de taxe companiilor care achiziționează acțiuni în străinătate este ilegal. În 2009 și 2011 Comisia a solicitat Spaniei să elimine această schemă care permitea companiilor spaniole să dobândească acționariat în alte întreprinderi europene pentru a elimina parte din prețul plătit. În 2014, Tribunalul UE a anulat decizia Comisiei deoarece a constatat că regimul spaniol nu îndeplinește condițiile necesare ca o măsură să fie declarată „ajutor ilegal de stat”. Curtea Europeană de Justiție a anulat decizia Tribunalului UE în 2016, clarificând în noua hotărâre conceptul de „selectivitate”. „Simplul fapt că acea măsură este de natură generală, de aceasta putând beneficia a priori toate [companiile] care fac obiectul impozitării corporative, în funcție de măsura în care acestea desfășoară sau nu anumite tranzacții, nu înseamnă că aceasta nu poate fi selectivă”, a declarat ECJ.
Au fost desemnați raportorii ECON pentru dosarele AML
Comisia ECON a Parlamentului European a distribuit funcțiile de raportori pentru dosarele de combatere a spălării banilor (AML) incluse în Pachetul prezentat în iulie de Comisia Europeană. Luis Garicano (Partidul Renew Europe, Spania) va conduce negocierile Parlamentului European privind viitoarea autoritate pentru combaterea spălării banilor (AMLA). Ernest Urtasun (Partidul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Spania) se va ocupa de redactarea unei opinii pentru Comisia LIBE cu privire la elaborarea măsurilor legate de prezentările de informații privind combaterea spălării banilor aferente tranzacționării activelor digitale, iar Eero Heinäluoma (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Finlanda) va fi responsabil pentru redactarea unei opinii pentru Comisia LIBE referitoare la viitoarele norme AML.