Ministerul Economiei a publicat metodologia finală și documentele care trebuie să însoțească aplicațiile potențialilor participanți la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor IPCEI ME-CT,
a anunțat instituția, într-un comunicat. „Așa cum am promis, am deschis apelul de preselecție pentru întreprinderile, companiile și centrele universitare interesate să aplice pentru accesarea fondurilor de 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România prin PNRR”, a declarat ministrul de resort, Florin Spătaru. Proiectul se adresează atât întreprinderilor mari, IMM-urilor și întreprinderi nou-înființate, care pot fi participanți direcți /indirecți, cât și organizațiilor de cercetare (institute de cercetare, universități), care pot fi doar participanți indirecți. „Toți aplicanții trebuie să facă parte din lanțul valoric al microelectronicii, de la cercetare la materii prime, procesare, reciclare”, se menționează în comunicat.
Proiectele care vor primi sprijin financiar trebuie să aibă o puternică componentă inovatoare, care să avanseze stadiul de dezvoltare a tehnologiei și pot include investiții necesare pentru realizarea primei aplicări industriale – first industrial deployment – care se integrează în obiectivele definite la nivel european pentru IPCEI ME/CT.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.