Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 34 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Actul normativ prevede, printre altele, că registrul de evidență a salariaților este accesibil online pentru salariați/foștii salariați cu privire la datele care îi privesc.
Una dintre modificările operate prin noul act normativ vizează înscrierea în REVISAL a studiilor absolvite și a specialității studiilor pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcții pentru care sunt obligatorii anumite calificări. Astfel, „registrul general de evidență a salariaților se completează și se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării și cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaților, data angajării, funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, nivelul și specialitatea studiilor absolvite, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile și cuantumul acestora, perioada și cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detașării și data încetării contractului individual de muncă”.
Registrul general de evidență a salariaților este accesibil online pentru salariați/foști salariați, în privința datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și la generarea online și descărcarea unui extras din registru. Vechimea în muncă și/sau în specialitate poate fi dovedită și cu acest extras, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.