Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care propune o serie de măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative.
Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, proiectul a fost promovat în contextul necesității adoptării Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2023-2025, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.
Majorarea valorii punctului de pensie de la 1.586 la 1.785 lei, de la 1 ianuarie
Prin proiect se propune majorarea cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022 fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 prevăzută în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice. Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul prevăzut pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă. De asemenea, prin derogare de la prevederile alin. (1) al art. 13 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2022.
Proiectul prevede, de asemenea, majorarea valorii punctului de pensie de la 1.586 la 1.785 lei.
Se propune acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei.
De asemenea, se reglementează că pensiile militare de stat se indexează cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcție de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflației.
Acordarea unei indemnizații compensatorii pentru persoanele cu dizabilități
Se are în vedere acordarea unei indemnizații compensatorii pentru persoanele cu dizabilități. În privința celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, prin proiectul de ordonanță de urgență se propune acordarea acesteia sub forma unei indemnizații compensatorii acordată atât persoanei adulte, cât și pentru copii. De indemnizația compensatorie vor beneficia persoanele cu handicap existente în plată în luna decembrie 2022 pentru prestațiile sociale prevăzute de art. 58 alin. (4) și (5) din Legea nr.448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Indemnizația compensatorie se stabilește pentru adultul cu handicap la nivelurile menționate reprezentând valoarea în lei a indemnizației lunare acordată în baza art. 58 alin. (4) lit. a), respectiv la art. 58 alin. (4) lit. b) (iii) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru copilul cu handicap la nivelul reprezentând valoarea în lei a prestației sociale acordată în baza art. 58 alin. (5) din același act normativ. Plata indemnizației compensatorii se va suporta din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București care efectuează și plata dreptului de prestații sociale stabilit în baza Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. „Având în vedere faptul că este un drept special, indemnizația compensatorie nu se recuperează, nu se urmărește silit și nici nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a celor prevăzute de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și nici a celor prevăzute de Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.