MIPE: Beneficiarii Măsurii 2 „Granturi pentru capital de lucru” trebuie să depună un raport final până la 27 ianuarie 2023

 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat o Instrucțiune privind completarea și depunerea raportului final de către beneficiarii Măsurii 2 Granturi pentru capital de lucru, instituită prin OUG nr. 130/2020

privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare.

Documentul include un model de raport final privind utilizarea grantului pentru capital de lucru pe care beneficiarii acestei măsuri trebuie să-l depună, prin intermediul platformei Granturi IMM, până la data de 27 ianuarie 2023.

Potrivit Instrucțiunii emise de MIPE, în completarea raportului menționat, beneficiarul va ține cont de observațiile și/sau solicitările de clarificări sau de recuperare totală/parțială a finanțării, transmise de instituțiile competente în urma verificării raportului de progres depus de beneficiar în platforma IMM Recover – Granturi IMM.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.