Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limită de vârstă a fost prelungită până la finalul anului 2024

Search in sidebar query

Guvernul a adoptat joi, 31 august, o Ordonanță de Urgență privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice, document care prevede, printre altele, prelungirea perioadei în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesare pensionării pentru limită de vârstă, până la data de 31 decembrie 2024.

Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială. Plata contribuției se poate face într-o singură tranșă sau în tranșe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din țară sau din străinătate care nu sunt pensionari și care nu au fost asigurați în sistemul public de pensii. Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei.

Venitul pentru care se achită contribuția de asigurări sociale trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.