Conferință online ETAF: Rolul consilierilor fiscali în consolidarea conformității fiscale

European Tax Adviser Federation (ETAF) organizează, la 1 decembrie a.c., o conferință online privind rolul consilierilor fiscali în consolidarea conformității fiscale.

Contribuția consilierilor fiscali la asigurarea conformității fiscale în UE și modalitățile de reducere a decalajelor fiscale vor fi discutate împreună cu factori decizionali de la nivel înalt din UE.

Conferința este programată să se desfășoare în intervalul orar 16.00-17.00 (15.00-16.00, ora Bruxelles-ului), iar vorbitorii care vor dezbate aceste subiecte sunt Gerassimos Thomas, directorul general al DG TAXUD în cadrul Comisiei Europene, Paul Tang, membru al Parlamentului European și președintele Comisiei FISC, și Philippe Arraou, președintele European Tax Adviser Federation.

Discuțiile se vor desfășura în limba engleză și va fi pusă la dispoziție interpretare simultană în limba franceză, germană și italiană. Conferința va fi transmisă în direct, prin mijloacele social media ale ETAF.

Pentru a participa gratuit la acest eveniment accesați formularul de înscriere.