Ordinul nr. 1.149/2020 al ministrului Muncii și Protecției Sociale privind stabilirea domeniilor de activitate și a procedurii pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională să desfășoare programe de formare profesională a adulților în sistem online a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 669 din 28 iulie 2020. Actul normativ stabilește, între altele, domeniile de activitate pentru care se poate acorda avizul comisiilor de autorizare în vederea desfășurării programelor de formare profesională autorizate în sistem online. Astfel, pentru pregătirea teoretică acestea sunt toate programele de formare profesională autorizate de inițiere, specializare, perfecționare precum și cele de calificare de nivel 2, 3, 4, conform Cadrului Național al Calificărilor, cu excepția celor de nivel 1.
În ceea ce privește pregătirea practică, acestea se pot desfășura în sistem online dacă nu implică activități practice care trebuie să se desfășoare într-un spațiu cu dotări specifice, conform standardului ocupațional și vizează: • competențe-cheie (competențe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorităților naționale; competențe de comunicare în limbi străine; competențe de bază de matematică, științe și tehnologie; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere; competențe sociale și civice; competențe antreprenoriale; competențe de sensibilizare și de expresie culturală; competența de a învăța să înveți); • activități financiare, bancare, de asigurări (inclusiv contabilitate); • administrație și servicii publice (inclusiv programele din domeniul resurselor umane și managementului); • economie socială; • tehnologia informației, comunicații, poștă; • educație și formare profesională, cercetare-proiectare, sport; • protecția mediului; • electrotehnică, automatică, electronică; • mass-media, edituri și tipografie.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.