Executivul alocă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor de animale și celor din sectorul avicol

Guvernul a adoptat joi, 21 aprilie, o OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele  bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Actul normativ reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei și valoarea ajutorului de stat, precum și regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat. „Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa și a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricțiile sanitare și perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate”,a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, citat într-un comunicat al ministerului de resort.

Ajutorul de stat se acordă pentru următoarele categorii de beneficiari: a) în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor; b) în sectorul suine, crescătorilor întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum și persoane juridice care, în anul 2021, au desfășurat activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în exploatații autorizate sanitar veterinar; c) în sectorul avicol, crescătorilor de păsări întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum și persoane juridice care, în anul 2021, au desfășurat activitate de reproducție tineret și adulte și/sau de incubație și/sau de creștere a păsărilor pentru carne sau de creștere a tineretului de înlocuire și a găinilor adulte pentru ouă consum în exploatații autorizate sanitar veterinar.

Beneficiarii estimativi ai acestei scheme de ajutor de stat vor fi circa 95.000 de crescători de bovine și aproximativ 600 de fermieri din sectoarele suine și avicol.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.