IFAC – Evoluția aptitudinilor contabile: impactul COVID-19 și direcția pentru viitor

CECCAR pune la dispoziție, în limba română, un document de interes pentru profesioniștii contabili, în contextul pandemiei de COVID-19, elaborat de IFAC, intitulat Evoluția aptitudinilor contabile: impactul COVID-19 și direcția pentru viitor.
În mod inevitabil, crizele presupun luarea unor decizii dificile, însă procesul decizional în astfel de situații nu își mai urmează cursul normal, iar poziționarea profesiei contabile în acest context incert este mai mult ca oricând esențială pentru a ghida mediul de afaceri.
În acest scop, IFAC a purtat timp de trei luni discuții cu numeroase persoane asociate profesiei, din peste douăzeci de țări, care au contribuit cu o gamă de perspective în ceea ce privește rolul profesioniștilor contabili în această perioadă, dar și referitor la direcția pentru viitor.

Pandemia a evidențiat importanța aptitudinilor orientate către viitor, care pot anticipa și sunt agile într-o lume nouă – o lume în care profesioniștii contabili au rolul de lideri strategici.
Acest document prezintă temele principale împărtășite de părțile interesate, inclusiv metode de lucru accelerate, impactul tehnologiei, practici care se aliniază la noi cerințe ale societății și echilibrul potrivit de aptitudini, care împreună ilustrează o hartă pentru profesionistul contabil.
Acesta este un moment esențial pentru profesia contabilă – un moment în care se schimbă vechile paradigme și sunt dezvoltate noi aptitudini pentru lumea digitală și în evoluție rapidă în care trăim. Modul în care profesioniștii acționează în acest moment va defini viitorul profesiei, iar oportunitatea pentru schimbare pozitivă este imensă.
Pentru a afla pe larg cum văd părțile interesate evoluția rolului profesioniștilor contabili, vă invităm să parcurgeți documentul în limba română pe care îl găsiți în secțiunea
 Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.