MFP și ANAF: Măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, precum și pentru susținerea conformării voluntare, în contextul stării de urgență

http://ceccar.ro/ro/wp-content/uploads/2020/04/mfp-si-anaf-masuri-in-vederea-sprijinirii-mediului-de-afaceri-precum-si-pentru-sustinerea-conformarii-s7808.jpgMinisterul Finanțelor Publice (MFP) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au întreprins, în contextul instituirii stării de urgență, o serie de măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, precum și pentru susținerea conformării voluntare, lista acestora măsuri fiind publicată într-un comunicat.

Astfel, în temeiul OUG nr. 29/2020, precum și al OUG nr. 33/2020 și al OUG aprobată în ședința de Guvern din 9 aprilie 2020:

1. Nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 și neachitate până la încetarea acestor măsuri.

2. Nu sunt considerate obligații fiscale restante, potrivit legii, obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 și neachitate până la încetarea acestor măsuri.

3. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație, poprire și valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.