Modificări la procedurile de implementare a programelor Femeia Antreprenor, respectiv „Start-up Nation – România”

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a operat câteva modificări la Procedura de implementareațional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, precum și la cea aferentă Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation – ROMÂNIA”, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 1.242 din 22 decembrie 2022 a ordinelor nr. 1.982/2022 și 1.983/2022.

Astfel, potrivit celor două noi acte normative, în termen de maximum 12 luni de la momentul intrării în vigoare a acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 15.11.2024, beneficiarul are obligația efectuării tuturor cheltuielilor și încărcării și transmiterii în aplicația informatică a cererii rambursare (anexa nr. 7), a facturilor, documentelor de plată, prevăzute în anexa nr. 7 la cele două proceduri, și a documentelor justificative care însoțesc cererea de rambursare, în caz contrar ajutorul nefiind acordat.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.