CE: Propunere referitoare la o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării
Miercuri, 11 mai, Comisia Europeană și-a prezentat propunerea referitoare la o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA)
, care îmbină o indemnizație pentru noile capitaluri proprii și o limitare la deductibilitatea costurilor aferente datoriilor. Cu această propunere de directivă, obiectivul CE este de a asigura că tratamentul fiscal pentru capitalurile proprii este similar celui pentru datorii, astfel încât companiile să poată avea în vedere, în egală măsură, ambele opțiuni și să aleagă cea mai potrivită sursă de finanțare pentru modelul lor de afaceri. Indemnizația s-ar aplica tuturor contribuabililor care intră sub incidența impozitului pe profit în unul sau mai multe state membre, cu excepția întreprinderilor financiare. Practic, creșterile înregistrate de capitalurile proprii ale unui contribuabil de la un an fiscal la altul vor fi deductibile din baza de impozitare a acestuia, similar cu ceea ce se întâmplă în cazul datoriilor. De asemenea, Comisia propune prevederi anti-abuz împotriva schemelor care ar putea fi implementate pentru a eluda condițiile în care o creștere a capitalurilor proprii se califică pentru o indemnizație în baza acestei directive. Odată adoptată, directiva ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024. Este prevăzută o perioadă de tranziție pentru cele șase state membre (Belgia, Cipru, Italia, Malta, Polonia și Portugalia) care au implementat deja norme în acest sens.
CE va elimina treptat cadrul general de ajutor de stat temporar, acordat în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19
Comisia Europeană va elimina treptat Cadrul general de ajutor de stat temporar, adoptat la 19 martie 2020 și modificat ultima dată la 18 noiembrie 2021, care permite statelor membre să contracareze efectele crizei economice provocate de pandemia de coronavirus, a anunțat organizația joi, 12 mai. Comisia Europeană a precizat că măsura nu va fi extinsă după data planificată de expirare, de 30 iunie 2022, pentru majoritatea instrumentelor puse la dispoziție prin acest mecanism. Planul existent de eliminare treptată și de tranziție nu va fi modificat, inclusiv posibilitatea ca statele membre să furnizeze măsuri specifice de sprijinire a investițiilor și a solvabilității până la 31 decembrie 2022, respectiv 31 decembrie 2023. Prin intermediul acestui cadru general, Comisia a adoptat peste 1.300 de decizii, aprobând aproximativ 950 de măsuri naționale pentru o valoare totală estimată a unui ajutor de stat aprobat de circa 3,2 trilioane de euro.
Eurodeputații solicită Comisiei să adauge Emiratele Arabe Unite pe lista neagră AML
La inițiativa grupului Partidul Verde/Alianța Liberă Europeană din Parlamentul European, mai mulți eurodeputați au transmis o scrisoare, miercuri, 11 mai, Comisiei Europene prin care solicită adăugarea de urgență a Emiratelor Arabe Unite pe lista EU a țărilor terțe cu risc ridicat în ceea ce privește spălarea banilor după dezvăluirile „Dubai Uncovered”. Emiratele Arabe Unite sunt incluse pe lista „gri” a Financial Action Task Force încă din martie 2022, au remarcat aceștia. În scrisoarea lor, eurodeputații încurajează Comisia să împărtășească mai multe informații privind activitatea desfășurată de grupul operativ de „înghețare și confiscare” („Freeze and Seize”) și sugerează publicarea unui rezumat al activelor înghețate aferent fiecărui stat membru.
Conferința privind viitorul Europei: alegerea propunerilor în materie de fiscalitate
Reprezentanții cetățenilor care au participat la Conferința privind viitorul Europei și-au prezentat, luni 9 mai, la Strasbourg, propunerile redactate pe parcursul unui an, care acoperă o gamă largă de aspecte la nivel european, cum ar fi democrația, migrația, lupta împotriva schimbărilor climatice și o economie care deservește populația. „Cetățenii vor ca impozitarea să-și mute atenția de la indivizi și IMM-uri la evazioniștii fiscali, marii poluatori și impozitarea giganților digitali”, au scris aceștia în raportul final. Ei solicită, în mod special, introducerea unei baze fiscale comune pentru întreprinderi sau a unei rate minime efective și asigurarea că impozitele sunt plătite de companii acolo unde se realizează profiturile. De asemenea, ei susțin că deciziile cu privire la anumite aspecte fiscale ar trebui adoptate de o majoritate calificată în Consiliul UE. În timpul discursului cu privire la starea Uniunii de la mijlocul lunii septembrie, Comisia Europeană ar trebui să specifice ce intenționează să facă pentru a implementa propunerile înaintate la Conferință.
14 iunie – Conferința ETAF: Reglementarea profesiei: un punct de cotitură pentru limitarea evitării abuzive a obligațiilor fiscale
ETAF organizează marți, 14 iunie, la Bruxelles, conferința Reglementarea profesiei: un punct de cotitură pentru limitarea evitării abuzive a obligațiilor fiscale. Evenimentul, planificat să se desfășoare în intervalul orar 14.30-17.00, va dezbate modul în care un sector reglementat al consilierii fiscale poate face diferența, consilierii fiscali ajutând întreprinderile să-și îndeplinească obligațiile referitoare la impozite, îndeplinind un rol important în asigurarea conformității fiscale și, prin urmare, contribuind la veniturile fiscale ale statelor. Benjamin Angel, director pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică la Comisia Europeană, eurodeputatul Markus Ferber, vicepreședintele subcomisiei FISC din Parlamentul European, Sarah Godar, cercetător la Observatorul fiscal al UE, Philippe Vanclooster, fost partener la PwC și membru al Consiliului ITAA, și Philippe Arraou, președintele ETAF, vor participa la dezbaterea moderată de Todd Buell, jurnalist în domeniul fiscal. Conferința va fi transmisă live pe rețelele sociale ale ETAF, cu traducere simultană în limba franceză și germană. Pentru a participa la eveniment, este necesară înregistrarea pe pagina dedicată Conferinței. Aici sunt disponibile și informații referitoare la programul evenimentului.
Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF