Precizări MEAT: Expertul contabil, membru CECCAR, care se află în relație contractuală cu beneficiarul și a întocmit evidența contabilă, poate semna certificarea cifrei de afaceri pe anii 2019 și 2020

În urma unor semnale venite din partea profesioniștilor contabili din România, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a făcut, printr-un comunicat, o serie de precizări, în acord cu legislația care îndrumă schema HoReCa

– ajutor de stat de 20% din diferența între cifra de afaceri din 2020 și cea din 2019, pentru CAEN-urile legale eligibile. Astfel, MEAT menționează următoarele: 

  1. Cursul de referință pentru proiect, stabilit de BNR luni, 28 iunie 2021, la ora 13.00, va fi verificat automat din aplicație. În acest sens a fost modificată Anexa 7, astfel încât să nu mai fie solicitată suma în euro;
  2. Ordinea în care se înscriu potențialii beneficiari ai schemei nu este relevantă. Numarul RUE nu este criteriu de eligibilitate. Schema nu este făcută pe principiul primul venit, primul servit. Întreaga suma alocată se împarte proporțional tuturor beneficiarilor eligibili;
  3. Expertul contabil, membru al CECCAR, care se află în relație contractuală cu beneficiarul și a întocmit evidența contabilă, poate semna certificarea cifrei de afaceri pe anii 2019 și 2020, în sensul stabilirii diferenței de cifră de afaceri remunerabilă în cadrul schemei.

„Normele de aplicare ale acestei măsuri au fost făcute împreună cu reprezentanții mediului de afaceri. Au fost puse în transparență din 24 mai 2021, la adresa https://bit.ly/3qldBUt. Ministerul Economiei a făcut apel din timp către firmele cu CAEN-uri eligibile să pregătească raportul privind proveniența pe CAEN-uri a cifrei de afaceri, tocmai pentru a se pregăti pentru această schemă ușor de accesat (…)”, subliniază reprezentanții MEAT.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)