Standardele Internaționale privind Managementul Calității, disponibile acum în limba română

Pentru a veni în sprijinul tuturor părților interesate, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România pune la dispoziție gratuit, prin intermediul site-ului Cod etic – Standarde internaționale,

traducerea în limba română a noilor Standarde Internaționale privind Managementul Calității (ISQM) și a amendamentelor de concordanță aferente, publicate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (International Auditing and Assurance Standards Board – IAASB) la finele anului trecut.

Cele două ISQM-uri, ISQM 1 Managementul calității pentru firmele care efectuează audituri sau revizuiri ale situațiilor financiare ori alte misiuni de asigurare sau de servicii conexe și ISQM 2 Revizuirea calității misiunilor, vor intra în vigoare începând cu 15 decembrie 2022, înlocuind fostul Standard Internațional privind Controlul Calității (ISQC 1) și reprezentând un nou punct de referință în eforturile de consolidare și modernizare a modului în care firmele gestionează calitatea.

Noua paradigmă, care trece de la „controlul calității” la „managementul calității”, va permite o abordare proactivă, bazată pe riscuri, și va conduce la creșterea calității misiunilor, ținând cont, totodată, de mediul din ce în ce mai complex și în continuă schimbare în care se desfășoară acestea și de așteptările din ce în ce mai mari ale părților interesate.

Pentru mai multe informații despre noile standarde privind managementul calității vă invităm să consultați și articolul publicat de International Federation of Accountants (IFAC), disponibil atât în limba engleză, cât și în limba română cu ajutorul integrării instrumentului Google Translate de către IFAC. Varianta în limba română poate fi accesată din bara de sus a site-ului, de la butonul dedicat.

Vă rugăm să aveți în vedere că informațiile de pe site-ul IFAC sunt traduse automat prin intermediul Google Translate. CECCAR nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea traducerii informațiilor de pe site-ul IFAC, neavând nicio contribuție în acest sens. Textul original este cel disponibil în limba engleză.