Imagine
A fost promulgată legea privind modificarea unor reglementări în domeniul registrului comerțului

Președintele Iohannis a promulgat luni, 19 iulie a.c., Legea pentru aprobarea OUG nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul registrului comerțului. Noul act normativ aduce câteva modificări reglementărilor în vigoare. Astfel, se prevede, între altele, aplicarea unor măsuri în domeniul registrului comerțului pe întreaga perioadă a stării de alertă, precum și un an după încetarea acesteia.

Imagine
Mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul marcării a 100 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România

13 iulie 2021

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 13 iulie 2021, un mesaj cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Mesajul a fost prezentat de Cosmin Marinescu, consilier prezidențial – Departamentul Politici Economice și Sociale, în deschiderea manifestărilor de la București.