UE sprijină statele membre pentru a face față impactului resimțit în sectorul turismului din cauza coronavirsului


Comisia Europeană (CE) anunță, într-un comunicat, că luni, 27 aprilie, în cadrul unei videoconferințe, miniștrii UE au discutat despre implicațiile pandemiei asupra turismului, despre măsuri de atenuare și strategia de redresare pentru ecosistemul turistic, care este unul dintre cele mai afectate de criză. Astfel, CE a prezentat măsurile deja luate în sprijinul sectorului, precum și planificarea unei reacții comune a UE în vederea redresării ecosistemului turistic.

„În această privință, Comisia va propune măsuri pentru a sprijini în continuare sectorul, înainte de sezonul de vară. Printre acestea, Comisia are în vedere protocoale care ar trebui să ghideze funcționarea în condiții de siguranță a facilităților turistice din întreaga UE”, se subliniază în comunicat.

„Vom avea nevoie de fonduri fără precedent pentru a depăși această criză. Este nevoie de un buget puternic al UE pentru a impulsiona redresarea europeană, dar și de o Uniune mai puternică și mai rezilientă. Vom avea nevoie de acțiuni rapide, de pragmatism și de creativitate pentru a redresa și a construi o industrie a turismului rezilientă și durabilă. Dar, mai presus de toate, această criză necesită solidaritate. Nicio țară nu o poate depăși singură”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, citat în comunicat.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

Leave your comment