Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
După cum se știe, OMF nr. 2.048/2022, prin care se aduc completări reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, a fost oficializat în septembrie anul trecut.
Vom prezenta, în cele ce urmează, prevederile actului normativ și unele clarificări pe care le considerăm necesare.
Principalele prevederi
I. Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, au fost modificate după cum urmează:
– Reglementările transpun și prevederile din Directiva (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.
– Este introdus un capitol nou în reglementările contabile, cap. 131 Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit.
În înțelesul acestui capitol se aplică următoarele definiții:
- societate-mamă finală înseamnă o entitate care întocmește situațiile financiare anuale consolidate ale celui mai mare grup de entități;
- situații financiare anuale consolidate înseamnă situațiile financiare care sunt întocmite de o societate-mamă a unui grup, în care activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile sunt prezentate ca fiind cele ale unei singure entități economice;
- jurisdicție fiscală înseamnă un stat sau o jurisdicție nestatală care are autonomie fiscală în ceea ce privește impozitul pe profit;
- entitate autonomă înseamnă o entitate care nu face parte dintr-un grup.
Entitățile și sucursalele care au obligația de a transmite rapoarte cu privire la impozitul pe profit
1. Societățile-mamă finale, a căror cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei (echivalentul a 747.474.740 euro la cursul valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2021), astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale consolidate, au obligația să întocmească, să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
2. O societate-mamă finală nu mai face obiectul obligațiilor de raportare stabilite la pct. 1 atunci când cifra de afaceri netă consolidată a acesteia la data bilanțului scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare anuale consolidate.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.