Ordonanța de urgență nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale
CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group
OUG nr. 48/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 319 din 16 aprilie 2020
Principalele prevederi
I. Modificări ale Codului de procedură fiscală
1. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație, poprire și valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni.
Noutate (în raport cu OUG nr. 29/2020): Se suspendă executarea silită și prin somație (nu se vor mai emite somații și titluri executorii) sau valorificarea bunurilor prin licitații.
2. Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.