În perioada 25-26 aprilie a avut loc la sediul IFAC din New York, în sistem hibrid, a doua ședință din anul 2022 a Grupului consultativ pentru Practici Mici si Mijlociidin cadrul Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), la care CECCAR a participat online prin intermediul reprezentantului său, Oana Nicorescu, consultant tehnic în cadrul acestui grup.
Procedura de implementare a Programului RURAL INVEST, publicată în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 398 din 26 aprilie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 1.039/101/2022 al ministrului Finanțelor și al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind modificarea și completarea Ordinului nr. 933/79/2022
MF propune noi măsuri în vederea creșterii interesului investitorilor pentru realizarea de investiții pe piața de capital
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, în transparență decizională, un proiect de OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/1503 al Parlamentului European
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 25 aprilie 2022
Directiva de implementare pentru Pilonul II: eurodeputații vor respecta acordul OCDE privind impozitarea
ANAF va modifica modelul și conținutul formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională un proiect de ordin pentru modificarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate
Executivul a aprobat schema de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie
Schema de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, care realizează o investiție inițială cu valoare totală de minimum 4,5 milioane lei, fără TVA,
O serie de entități raportoare vor avea obligația de a notifica ONPCSB, exclusiv electronic, cu privire la începerea, desfășurarea și încetarea activității care intră sub incidența Legii nr. 129/2019
Executivul a adoptat joi, 21 aprilie, o OUG privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Executivul alocă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor de animale și celor din sectorul avicol
Guvernul a adoptat joi, 21 aprilie, o OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.